Ziarulmara.ro: TVA redus la carne înseamnă diminuarea evaziunii

 

Businessman hides five banknotes of american dollarsTVA redus la alimente se practică în aproape toate ţările Uniunii Europene, cu excepţia a cinci ţări, între care şi România, care, colac peste pupăză, are a doua dintre cele mai ridicate cote standard ale taxei, 24%.

Cel mai scăzut nivel al TVA se aplică în Anglia, Irlanda şi Malta, unde cota de „0%” e folosită pentru aproape toate alimentele. Cote reduse pentru toate alimentele mai practică Olanda (6%), Austria (10%), Cehia (10%) şi Finlanda (13%).
Alte ţări au ales mai multe variante de taxare, ca Spania, de exemplu, care taxează unele produse cu 4% iar altele cu 8%. La fel şi Italia, unde se aplică două cote, 4 şi 10%.

Alte state practică 3 sau 4 cote de TVA pentru alimente, cea mai ridicată fiind cota standard. Astfel, Portugalia practică cote de 6%, 13% şi 23%, iar Polonia 5%, 8% şi 23%.
Şi cu toate că se vede cu ochiul liber că ţările care aplică un TVA redus la alimente, în general, şi la carne, în special, n-au probleme cu bugetul, ba, dimpotrivă, se numără printre statele prospere, guvernările postdecembriste n-au redus TVA, ci, dimpotrivă, l-au mărit de la 19% la 24%. Iar rezultatul a fost că în numai 6 luni evaziunea de pe piaţa alimentară a crescut cu 30%.

Specialiştii şi reprezentanţii producătorilor susţin, cu argumente, că scăderea TVA duce la creşterea vânzărilor şi la posibilitatea ca şi producătorii să se capitalizeze, iar prin lărgirea bazei de impozitare, statul să încaseze mai mulţi bani la buget. Nici un negustor corect nu trăieşte din TVA, ci doar şmecherii care au relaţii sus puse şi îşi permit să ceară returnări de TVA pe documente fictive.

Businessman hides five banknotes of american dollarsMenţinerea unei cote de 24% la TVA, în condiţiile unei evaziuni fiscale pronunţate, este contraindicată din punct de vedere teoretic, şi extrem de păguboasă din punct de vedere practic.

România pierde anual peste 10 miliarde de euro din TVA necolectat, reprezentând diferenţa dintre veniturile teoretice şi cele încasate efectiv, fiind, în acest sens, pe primul loc în Europa după ponderea acestor sume neîncasate în PIB.
În aceste condiţii, menţinerea unei cote de TVA atât de ridicată este antieconomică şi falimentară pentru producătorii români, după ce Ungaria şi Bulgaria au redus drastic taxa pe valoarea adăugată.

Poate că şi Cabinetul Ponta a ajuns la aceeaşi concluzie, având în vedere ultimele declaraţii ale acestora, care spun că trebuie făcută o analiză a efectelor reducerii TVA la pâine, iar dacă rezultatele sunt încurajatoare se va decide extinderea măsurii şi la alte alimente, cum este carnea şi preparatele din carne.

Producătorii români sprijină această intenţie şi susţin cu calcule şi studii profesioniste aceste iniţiative.

Sursa: www.ziarulmara.ro

Tags: , ,