ziarulmara.ro: Reducerea TVA la carne, o gargară strict electorală!

daniel constantin 3

Şi când a fost întrebat, dar mai ales atunci când n-a fost întrebat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a vorbit celor care au avut răbdare sa-l asculte despre intenţia sa de a reduce TVA-ul la carne, neuitând sa amintească faptul că are susţinerea totala în acest sens a premierului Victor Ponta. Şi tot el, ministrul, a ţinut să precizeze că intenţia sa este de reducere a TVA nu numai la carne, ci pe tot lanţul de procesare a cărnii, de la aprovizionarea materiei prime şi până la obţinerea produselor finale destinate consumului. “Prin aceasta vom contribui si la reducerea evaziunii fiscale din sectorul cărnii, dar venim si în sprijinul procesatorilor de carne pentru a-si eficientiza activitatea”, a precizat ministrul.

Întrebat din nou, de către reprezentanţii patronatelor si asociaţiilor profesionale din industria cărnii, când va fi aplicata măsura reducerii de TVA la carne, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, la începutul acestei săptămâni, fiind prezent la lucrările comisiilor de agricultura din Parlament, ca spera ca la jumătatea anului 2015, în funcţie de încasările la buget, să se aplice măsura privind scăderea TVA la carne. “Noi am promis, şi noi şi primul ministru, ca dacă pe parcursul anului 2015 încasările vor permite, nu vom ezita şi primul sector în care vom reduce TVA este sectorul de carne, nu numai la carne, ci la tot lanţul de producţie de piaţă care depăşeşte, din cunoştinţele mele 3 miliarde de euro, deci scăderea TVA de la 24 la 9% ar fi consistentă. Primul ministru a spus că cel târziu la începutul lui 2016, asta nu înseamnă că, dacă la jumătatea anului 2015, încasările o vor permite, nu vom ezita să facem această reducere”, a afirmat Constantin.

În aceasta săptămână, la insistentele organizaţiilor profesionale din agricultură şi industria alimentară, la Ministerul Finanţelor Publice, în prezenţa şi a reprezentanţilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au avut loc discuţii privind reducerea TVA la carne şi produse din carne, măsura ce trebuie introdusă în Codul Fiscal pe anul 2015. Alături de reprezentanţii PRO AGRO şi liderii LAPAR şi ai Romalimenta au participat şi organizaţii patronale şi asociaţii profesionale reprezentative din industria agroalimentara. În centrul negocierilor s-au aflat propunerile de reducere a TVA la carne şi preparate din carne la 5 la sută, de la 24 la sută, cât este în prezent.

Dacă s-ar fi ajuns la un punct de vedere comun în sensul reducerii TVA la carne si la produsele din carne, acesta urma să fie transmis comisiilor parlamentare de specialitate în vederea includerii în propunerile de modificare ale Codului Fiscal, care vor trebui dezbătute şi aprobate până cel târziu în luna mai a acestui an, conform afirmaţiilor ministrului finanţelor, Darius Vâlcov, prezent la negocieri. Din păcate, măsura de reducere a TVA la carne nu va fi adoptată nici în acest an, promisiunile în acest sens fiind doar speculaţii pe care le fac politrucii în campaniile electorale.

Producătorii din sectorul avicol, mai ales, au avertizat oficialii MDAR, prezenţi la discuţiile premergătoare care au avut loc la sediul acestui Minister, că dacă nu se va găsi o soluţie de reducere rapidă a TVA la carne, mai devreme de 2016, antreprenorii de profil riscă să intre în faliment, ca urmare a avalanşei de importuri de produse mai ieftine, care au sufocat pur şi simplu piaţa interna. Din cauza embargoului rusesc, marfa din alte state europene, care urma să fie livrată către Rusia, a ajuns pe piaţa românească la preţuri foarte mici, de multe ori sub preţul de producţie.

Sursa: ziarulmara.ro

Tags: , , , , , , ,