Ziarulargesul.ro: De unde ni se trage cu TVA?

 

 

de unde ni se trage cu tvaTVA. Un acronim pe care îl auzim des, îl achităm cu sârg din buzunar, intrând aproape în firescul cotidian. Puţini sunt cei care ştiu că această taxă nu e, totuşi, de când lumea. Mai mult, în România nu a fost introdusă decât în anul 1993, ca o condiţie obligatorie premergătoare aderării la Uniunea Europeană.

Sunt mulţi cei care o hulesc, destui cei care profită de pe urma ei şi chiar mai numeroşi cei care o plătesc în bună credinţă.

Omul de afaceri Aurel Ilea ne-a transmis la redacţie o scrisoare în care demonstrează cum din patru cozonaci cumpăraţi un client achită un cozonac statului, tocmai din cauza TVA. Face şi o scurtă trecere în revistă a istoriei TVA, arătând cum, după ce au respins ideea, toate statele au ajuns să o îmbrăţişeze.

“De ce ne înnebuneşte statul cu tot felul de taxe?”

Domnul Ilea aminteşte cum ideea introducerii TVA i-a venit unui francez, Maurice Laune, ca o însumare a impozitelor pe fiecare etapă parcursă de un produs până ajunge la consumator. În 1966 această taxă a fost acceptată în Franţa, după care a devenit regulă generală.

“Îmi pun o întrebare firească: de ce ne înnebuneşte statul cu tot felul de taxe care nu aduc la buget mai mult de câteva procente din ce nu se încasează la TVA? Nu-i mai eficientă încasarea taxelor stabilite şi să nu se mai adauge mereu altele? Cei pe care-i votăm au oare habar de felul în care se încasează impozitele? În SUA nu se percepe taxă pentru alimentele de bază; similar şi în Anglia; Elveţia aplică taxa redusă (2,5%) pentru alimente, cărţi, ziare şi medicamente; Israelul nu taxează fructele şi legumele. Decidenţii noştri ce gândesc? Ştiu că au falimentat şi îi falimentează pe cei care muncesc cinstit?”, întreabă Aurel Ilea.

Pe bună dreptate, am adăuga noi…

Sursa: www.ziarulargesul.ro

Tags: ,