Video ProTV: Cum mananca statul UN SFERT din friptura de pe masa romanilor.

Producatorii se plang ca romanii au inceput sa renunte la marfurile autohtone in favoarea celor aduse din strainate, in anumite cazuri, mai ieftine. De altfel unii dintre fermieri sustin ca sunt in pragul falimentului din cauza acestei situatii.

In fiecare zi, taxa pe valoare adaugata se aseaza cu noi la masa. Daca am face o analiza, cu siguranta ne-ar cadea greu la stomac sa aflam, ca daca ne comandam o friptura, de exemplu, aproape un sfert din ea, adica 24%, o mananca TVA-ul. Tocmai de aceea, patronatele vor sa impuna acestei taxe, o dieta drastica, incepand cu 1 ianuarie.

 

 

Federatia Pro Agro a lansat o campanie online si a reusit, prin intermediul unui film de animatie, sa stranga peste 200 de mii de voturi de la romanii dornici sa manance carne mai ieftina: „Johann este varul lui Ionut din Germania. Este un mare devorator de carnati. Lui, statul ii mananca doar 7% din carne. Jean este verisorul din Franta si un mare maestru bucatar. Isi permite, are un TVA de doar 5,5% la carne si preparate din carne. Juan, este matador. Adora carnea de vita si isi cumpara cata vrea, taxa lui este de doar 4%. Iar John, din Marea Britanie, este cel mai bine hranit cetatean al Europei. TVA-ul lui este zero. Asadar, Ionut, este cel mai nefericit dintre europeni”, afirma clipul.

Potrivit patronatelor, romanii aleg in numar tot mai mare produsele straine, indiferent de calitatea lor. Numai la pui importurile sunt in crestere cu 20 de mii de tone fata de anul trecut. Crescatorii de pasari descriu situatia drept „concurenta neloiala” si spun ca „a devenit o problema de viata si de moarte”. In plus, ei acuza frauda fiscala la TVA.

La randul lor, crescatorii de porci sustin ca, daca taxa pe valoare adaugata nu va scadea, 30 la suta dintre fermieri vor da faliment. Ei spun ca nu pot rezista concurentei din import. Guvernul nu a decis deocamdata daca aceasta reducere este posibila si nici daca va fi de 9 sau de 5 la suta.

 

Sursa: stirileprotv.ro

 

Tags: , , , , , , ,