Video Antena3. Daily Income. Guvernul analizează scăderea TVA

 

Guvernul lucrează intens la proiectul de buget pentru 2015. Peste câteva zile va sosi în ţară o delegaţie comună a FMI şi a Comisiei Europene cu care autorităţile vor purta discuţii cu bugetul pe masă.

Acesta este axat pe atragerea de fonduri europene, iar datele privind gradul de colectare ar putea duce la adoptarea unor măsuri de relaxare fiscală cum ar fi reducerea TVA ului.

Guvernul va analiza împreună cu reprezentanţii FMI pentru ce categorie de produse se va putea aplica reducere TVA.

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a precizat că discuţiile legate de buget au fost finalizate pentru „80% dintre ministere” şi speră ca legea să fie adoptată pana pe 19 decembrie.

Reducerea TVA la alimentele de bază trebuie să se facă  la raft, ca să se simtă şi în buzunarul oamenilor, spune preşedintele Sindicatelor din Industria Alimentară. Dragoş Frumosu mai spune că dacă TVA-ul se reduce, preţurile vor fi mai mici şi cu 15%. Frumosu a declarat, în această dimineaţă, la Daily Income, că reducerea TVA-ului şi creşterea consumului vor duce cu siguranţă la încasări mai mari la buget.

 

Sursa: Antena3.ro

Tags: , , , , , ,