Mediafax.ro: Ponta – ”În septembrie, după evaluarea impactului reducerii TVA la pâine, se discută scăderea la carne”

 

victorpontaPremierul Victor Ponta a declarat, joi, 22.05.2014, la Arad, că în luna septembrie va avea loc evaluarea impactului reducerii TVA la pâine, după un an de aplicare, după care va fi discutat cu producătorii calendarul scăderii TVA la carne, dar şi la produse tradiţionale, bio şi legume-fructe.

Premierul Victor Ponta a spus că „producătorii de carne cer, pe bună dreptate, scăderea TVA la carne”, iar această măsură va fi discutată în toamnă.

„Nu vreau să fac promisiuni fără acoperire, vreau doar să spun că, în septembrie, după ce avem impactul la un an pe produsele de panificaţie, ne vedem cu toţi producătorii din industria cărnii şi vedem care este calendarul real, ca dânşii să-şi poate face şi un bussines plan, să ştie foarte clar ce investiţii fac”, a declarat Ponta.

Premierul a spus că după reducerea TVA la pâine „s-a redus simţitor evaziunea fiscală” şi că măsura va fi aplicată, înainte de sectorul cărnii, pentru produsele tradiţionale, bio şi legume-fructe.

„Pe baza acestui experiment fericit (cu reducerea TVA la pâine – n.r.), din septembrie putem să trecem la următoarele grade, care înseamnă legume şi fructe, produse tradiţionale şi bio şi după aceea producţia de carne, care va avea un impact pe buget mai mare decât la celelalte produse”, a precizat premierul.

Patronatele din industria cărnii au trimis o scrisoare deschisă către FMI, în care solicită acordul pentru reducerea TVA la carne şi produse din carne de la 24% la 5%, argumentând că măsura ar urma să combată evaziunea fiscală din domeniu, estimată la 450 de milioane de euro.

Sursa: www.mediafax.ro

Tags: , , , , ,