fabricadecarne.ro – Exclusiv! Jurconi: „Asteptam noi discutii privind reducerea TVA”

jurconi

Dupa cum se știe, aseara, la sediul Ministerului de Finante, a avut loc o noua runda de discutii privind reducerea TVA la carne, reducere care ar trebui sa fie cuprinsa in Codul Fiscal care va intra in vigoare la inceputul anului viitor. Asa cum am anuntat pe fluxul de stiri al revistei Fabrica de Carne, ARC si Romalimenta au solicitat ministrului Finantelor, Darius Valcov, reducerea acestei taxe pe tot lantul de productie, procesare si comercializare a carnii. Pentru a vedea care este stadiul negocierilor, am cerut opinia domnului Alex Jurconi, acela care a declarat in exclusivitate:

”Ministerul Finantelor lucreaza inca la definitivarea Codului Fiscal, prin directiile de specialitate (TVA si Cod Procedura Fiscala). Documentul final va pleca spre Parlament la mijlocul saptamanii viitoare dar, pana atunci, mai sunt posibile negocieri tehnice cu cele doua directii de specialitate, decizia finala fiind a d-lui Ministru Darius Valcov.

Din pacate, in dialogul de aseara, ne-am lamurit ca furajele si ingredientele pentru industria alimentara NU pot fi introduse in propunerea de scadere a TVA. Nu stim cum au facut-o maghiarii. Tehnic, Directiva TVA permite cote reduse de TVA de 5 sau 9%, DOAR pentru produse alimentare, atat acum, cat si din 2016 incolo. Aseara, am discutat posibilitatea prelungirii taxarii inverse pe lantul cerealelor pana la nutreturi combinate. Asta ar insemna ca nutreturile combinate comercializate catre persoane fizice sau societati comerciale vor purta in continuare 24% TVA, ei fiind clientii finali care le si transforma in carne. Deci masura ar fi utila DOAR pentru eliminarea evaziunii fiscale in comertul  cu nutreturi practicat de intermediari evazionisti, ramand la latitudinea Asociatiilor de profil  sa decida daca doresc sa continuam demersurile in acest sens.

Tot aseara, am solicitat introducerea formularilor precizate in scrisoarea noastra de vineri (punctul “g” al art. 284). Acum, Directia TVA lucreaza la fundamentarea financiara a solicitarilor noastre. In acest sens, ni s-au cerut pozitiile din Nomenclatura Combinata (NC), pentru care facem solicitarea de modificare. In consecinta, am atasat sectiunea din NC referitoare la animale si pasari vii, carne, carne preparata, produse din carne, carne conservata (fara ouale de consum), propunand sa transmitem doar codurile din grupele mari. Lista trebuie trimisa la Ministerul Finantelor, azi, pana la ora 16 si, imediat, am solicitat membrilor Pro Agro sa valideze/completeze propunerea mea atasata,respectiv, pozitiile: 0101,0102,0103,0104, 0105, 0106, 0201,0202,0203,0204,0205,0206,0207,0208,0209,0210, 1601 si 1602, in total, 18 grupe mari, cu tot ce contin).”

Sursa: fabricadecarne.ro

Tags: , , , , , , ,