Daniel Constantin: Taxa pe Valoarea Adăugată la pâine va rămâne la 9%, indiferent de discuțiile cu FMI

 

daniel constantin (2)Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) la pâine și pe lanțul de producție va rămâne la 9%, indiferent de discuțiile care vor avea loc în perioada următoare cu Fondul Monetar Internațional (FMI), a declarat, sâmbătă, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la târgul de produse tradiționale din curtea Ministerului Agriculturii.

 

„Există un angajament al ministerelor și în primul rând al premierului de a nu reveni la TVA 24% la pâine, indiferent de discuțiile care vor avea loc în perioada următoare cu FMI. TVA la pâine și pe lanțul de producție va rămâne la 9%. Eu sper că vom obține rezultate bune și vom putea extinde această măsură absolut necesară. Se fac analize pe lapte, carne și pe legume și fructe, acestea sunt principalele domenii vizate”, a spus ministrul Agriculturii.

 

Vicepremierul Daniel Constantin a precizat că în septembrie vor fi anunțate efectele reducerii TVA la pâine la 9%, după un an de la intrarea în vigoare a acestei măsuri.

Ioana Petrescu, ministrul Finanțelor Publice

Ioana Petrescu, ministrul Finanțelor Publice

„În septembrie vom avea rezultate în ceea ce privește reducerea TVA la pâine, însă noi am discutat cu doamna ministru Petrescu (n.r. ministrul Finanțelor Publice) și vom mai avea și săptămâna viitoare o întâlnire. Avem întâlniri foarte dese, inclusiv cu reprezentanți din partea industriei, în care discutăm despre evaziunea din agricultură, pentru că vrem să realizăm anumite progrese în aceste domenii. Am discutat și despre reducerea TVA. Noi la minister vom face analize, la fel și cei de la MFP și pe urmă vom putea decide în ce direcție mergem”, a adăugat șeful MADR.

 

Măsura de reducere a TVA la 9% la pâine a condus în primele șase luni de aplicare la scoaterea la suprafață a 142.000 de tone de făină și pâine, care până în septembrie 2013 erau produse la negru, iar evaziunea fiscală a fost diminuată pentru un semestru cu 18% la pâine și cu 20% la făină, în timp ce populația a beneficiat de o reducere de preț în medie cu 12%, potrivit datelor anunțate de ministrul Agriculturii în luna aprilie a acestui an.

 

Sursa:  www.agerpres.ro

Tags: , , ,