Capital.ro: Cu cât s-ar ieftini carnea dacă TVA ar scădea la 5%?

 

carneCarnea s-ar putea ieftini, în medie, cu circa trei lei pe kilogram dacă TVA ar scădea de la 24% la 5%, estimează producătorii, potrivit Agerpres. Guvernul a anunțat că are în vedere scăderea TVA la 9% și pentru alte alimente, după ce, anul trecut, a aprobat cota redusă la produsele de panificație.

Potrivit calculelor făcute de Federaţia Naţională Pro Agro, a producătorilor din industria cărnii, kilogramul de ceafă de porc s-ar ieftini, de la 20 de lei, la 16,9 lei pe kilogram, adică o reducere de 3,1 lei, în cazul în care TVA la carne ar scădea de la 24% la 5%.

Datele Pro Agro arată, de asemenea, că preţul la piept de pui s-ar ieftini de la 21,5 lei, la 18,2 lei, însemnând o scădere de 3,3 lei pe kilogram. La carnea de mici, preţul s-ar reduce, de asemenea, de la 15,5 lei, la 13,1 lei pe kilogram.

Potrivit Pro Agro, în România se consumă anual între 20.000 şi 25.000 de tone de mici.

Ceafa de porc, pieptul de pui şi micii fac parte din categoria produselor alimentare din carne consumate în special la picnic.

Sursa: Capital.ro

Tags: , , , , , , , , , ,