Bursa.ro: Radu Timiş, preşedintele ARC: TVA de 5% la carne va reduce „clienţii” legii amnistiei

Numit recent în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Române a Cărnii, Radu Timiş, care deţine grupul Cristim, susţine că reducerea TVA la carne şi produse din carne de la 24% la 5% ar scădea numărul „clienţilor” legii amnistiei, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

media-20141124

„Solicităm instituţiilor statului să îşi aplece urechea la nevoile poporului şi la problemele reprezentanţilor din industria cărnii. TVA de 24% încurajează evaziunea şi descurajează consumatorul. Vom solicita Parlamentului României să trateze cu acelaşi spirit civic iniţiativa de reducere a TVA, precum a tratat legea amnistitiei. Îi asigurăm astfel, pe parlamentarii români, că reducerea TVA ar scădea numărul < clienţilor > cu imunitate retrasă şi a celor arestaţi”, a spus Radu Timiş, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii.

În viitorul apropiat, am putea asista la falimentul fermelor de animale din ţară, dacă nu vor fi găsite soluţii pentru reducerea TVA la carne, precum şi pentru stoparea bolii limbii albastre, a declarat recent Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc (APCPR).

 

Domnia sa a precizat, într-o conferinţă de presă, că situaţia din industria cărnii este gravă şi că vom asista la reducerea efectivului de animale la nivel naţional. Totodată, criza cărnii se va acutiza şi vom importa tot mai mult din cauza bolii limbii albastre, a menţionat Ioan Ladoşi, subliniind că producătorii locali îşi doresc condiţii similare de competitivitate cu fermierii din Europa de Vest.

 

În acest moment, fermierii români au 50% şanse de supravieţuire pe piaţa cărnii, a declarat Vladimir Mănăstireanu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

 

Sursa: Bursa.ro

Tags: , , , , , , , , , , ,