Agrointel.ro: Reducerea TVA la alimente, decisă în toamnă, spune Daniel Constantin

 

daniel constantinAbia în luna septembrie este posibil să se poată spune când se va reduce Taxa pe Valoarea Adaugata (TVA) la lapte, legume şi fructe, dupa ce se va analiza impactul reducerii TVA-ului la pâine. Anunţul a fost făcut la Sibiu de către ministrul agriculturii, Daniel Constantin.

Sigur că analizam în momentul de faţă reducerea TVA la mai multe produse, inclusiv la carne. La carne, aşa cum spunea şi domnul prim-ministru, impactul este ceva mai mare şi atunci trebuie să facem o analiză profundă, astfel încât să nu venim cu alte taxe suplimentare. Dar, vreau să vă spun că suntem aproape de a definitiva o analiză cu privire la reducerea TVA-ului la legume şi fructe, la lapte. Sigur că noi analizăm şi pe domeniul carne şi sper sa putem la un moment dat să introducem toate aceste domenii sau cel puţin, treptat”, a precizat ministrul Agriculturii.

El a evitat să dea un termen exact când se va reduce TVA. “Nu vreau să risc un termen pentru că eu aştept analiza pe reducerea TVA-ului pe sectorul de panificaţie, pe tot lanţul de producţie. Această analiză probabil că va fi gata în septembrie şi abia dupa aceea pot să risc aşa cum spuneaţi dumneavoastră, un termen”, a adăugat ministrul Daniel Constantin.

Reducerea TVA va reduce evaziunea fiscală, care se află “încă la cote destul de ridicate” în agricultură, spune ministrul Daniel Constantin.

Sursa: www.agrointel.ro

Tags: , ,