Agerpres.ro: Cristian Socol – Scăderea TVA se discută cu FMI

 

Cristian Socol, consilierul premierului

Cristian Socol, consilierul premierului

Reducerea contribuțiilor sociale de la 1 iulie, îmbunătățirea guvernanței corporative la întreprinderile de stat și aplicarea schemei de TVA redusă de la pâine și la legume, fructe, produse bio și carne, pe termen mediu reprezintă principalele teme de discuție dintre Guvern și reprezentanții Fondului Monetar Internațional, a declarat marți, pentru AGERPRES, consilierul premierului, Cristian Socol.

„Premierul a avut o primă întâlnire ieri (luni — n.r.) cu FMI. Principala prioritate este reducerea CAS. România are una dintre cele mai mari poveri fiscale pe muncă. Chiar astăzi (marți — n.r) a venit comunicatul referitor la șomaj. Acesta a scăzut, dar cu o pondere destul de mică. Vrem să reducem CAS odată pentru că este un stimulent pentru reducerea poverii fiscale, un stimulent pentru angajatori pentru a înființa mai multe locuri de muncă, iar pe de altă parte s-a demonstrat că atunci când s-a redus CAS, în trecut, cu peste două procentuale a crescut și conformarea voluntară. Cota implicită la CAS este destul de redusă. Adică, chiar dacă avem contribuții mari, se colectează destul de puțin”, a explicat Socol.

El a precizat că 1 iulie rămâne obiectivul Guvernului pentru reducerea CAS. El a arătat că banii necesari pentru reducerea CAS vor veni din taxa pe stâlp, dar și din îmbunătățirea colectării la bugetul de stat.

În plus, el susține că aplicarea, de la 1 iulie, a scutirii de impozit pe profitul reinvestit nu poate afecta decizia de reducere a CAS, deoarece este o măsură care va genera efecte de multiplicare mult mai mari decât efortul bugetar pe care îl presupune.

Un alt punct important în discuțiile cu FMI se referă la posibilitatea aplicării de TVA redusă, după modelul din panificație, și la legume, fructe, produse bio și apoi la carne, pe termen mediu.

O Misiune a Fondului Monetar Internațional se află la București, în perioada 2 — 16 iunie, pentru a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv. Vizita FMI are loc împreună cu cea a echipelor Comisiei Europene și a Băncii Mondiale.

Sursa: www.agerpres.ro

Tags: , , ,