Agerpres: INTERVIU/ Jurconi (PRO AGRO) – Sectorul zootehnic ar putea intra în colaps; pierderile fermierilor depășesc 150 milioane de euro

Anul 2014 a fost unul dificil pentru sectorul zootehnic, pentru că a pierdut capacitatea de a exporta animale vii în zona Orientului Mijlociu, pagubele estimate până în prezent reprezentând în jur de 150 – 200 de milioane de euro, afirmă președintele Federației Naționale a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară și Servicii Conexe ‘PRO AGRO’, Alex Jurconi, într-un interviu acordat AGERPRES.

alex jurconi

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES FLUX

Acesta consideră că formele directe de ajutor de stat sunt singurele soluții pentru redresarea sectorului zootehnic, disponibile atât în plan european, cât și național.

Alex Jurconi vorbește despre „proiectele de anvergură națională”, care așteaptă să fie demarate, respectiv despre Proiectul Fondului Mutual și, în egală măsură, despre cel al Legii Camerelor Agricole, dar și despre reducerea TVA la carne și produse din carne.

AGERPRES: Cum a fost anul 2014 pentru fermierii români?
Alex Jurconi: Anul 2014 a fost unul dificil, mai ales pentru sectorul zootehnic, pentru că a pierdut capacitatea de a exporta animale vii în zona Orientului Mijlociu. Începând cu luna mai, am avut primul caz confirmat de encefalopatie spongiformă bovină, care a anulat posibilitățile noastre de export cu țările terțe. Era un venit de care fermierii români și, în special, crescătorii de bovine aveau nevoie. Erau exporturi, venituri la bugetul statului pe care noi le generam cu acest tip de activități comerciale. Luna august aduce ‘boala limbii albastre’, care frânează și mai mult capacitățile noastre de comerț cu animale vii. Sigur că viitorul este al produselor procesate și al cărnii, dar, atunci când ai o bază comercială importantă de export de animale vii, de ce să o anulezi dintr-o dată pentru a face loc unor proiecte care nu sunt încă implementate?!

AGERPRES: Au fost evaluate pierderile crescătorilor de animale din cauza suspendării exporturilor de animale vii în țările Orientului Mijlociu?
Alex Jurconi: S-au făcut evaluări și este vorba de sute de milioane de euro. Deși nu întotdeauna sunt în concordanță datele statistice ale ministerului cu cele pe care le deținem noi, estimez că tot acest export reprezintă în jur de 150 — 200 milioane de euro. Acesta este impactul, în acest moment, al absenței comerțului cu animale vii în țările terțe. Dacă adăugăm și criza cărnii de bovine, apărută la începutul anului 2013, care ne-a scos din piață din cauza crizei cărnii de cal și, dacă mai adăugăm importantul impact al embargoului rus asupra pieței cărnii de porc, care a făcut ca prețurile să se prăbușească în România, la producători, cu peste 30%, avem în față un an dificil pentru zootehnie. Noi am reacționat împreună cu membrii noștri și am afimat că, în lipsa unor măsuri concrete de suport, sectorul poate să intre în colaps în următoarele luni.

AGERPRES: Ce soluții vedeți în aceste moment pentru fermierii români?
Alex Jurconi: Formele directe de ajutor de stat. Acestea sunt soluțiile. Altele nu există. Aș dori să inventez altele, dar nu există. Ele sunt disponibile și în plan european, dar sunt disponibile și în plan național. Să nu uităm că bunăstarea animalelor, această măsură atât de aplaudată, este o compensare de costuri și nu o formă de subvenție sau de suport acordată crescătorilor de animale și, în speță, în sectorul porcului. Există discuții pe care administrația română le poartă cu Bruxelles în sensul găsirii unor soluții de compensare a acestor pierderi, pe românește, de aprobare a unei scheme de ajutor de stat pentru anul viitor pentru sectoarele bovine, ovine, porcine. Sectorul avicol în acest moment este și el la limita supraviețuirii, deoarece a fost indirect influențat de embargoul rusesc. La fel și cel de creștere a porcului. Procesarea, de asemenea, se bucură în acest moment de piese congelate din import la un preț mai mic decât așa cum le cumpăra în urmă cu șase luni, însă această ușoară relaxare apărută de două-trei luni, de când prețurile în piața porcului s-au prăbușit, nu creează suficiente rezerve pentru a compensa pierderile uriașe acumulate în trecut. Pe sectorul vegetal, situația a fost, de asemenea, dificilă. O ușoară relaxare cred că a existat, însă, pe piața procesatorilor de cereale și mă refer la morari și la cei din panificație, odată cu introducerea TVA de 9% în 2013. Aici, pe tot lanțul pâinii și produselor cerealiere, au existat acumulări importante de bani, care au rămas în buzunarul cetățenilor prin reducerea TVA de la 24 la 9% și care se regăsesc azi în consum. Fermierii, cultivatori de cereale, de asemenea, clamează prețuri mici la producții mari. În contrabalans, situația este aproximativ aceeași cu cea din anul precedent și, cu toate acestea, există un număr de proiecte de anvergură națională care, în acest moment, lăsând la o parte situațiile specifice, încă își așteaptă rezoluția.

AGERPRES: Despre ce proiecte de anvergură națională vorbiți?
Alex Jurconi: Este vorba de proiectul Fondului Mutual și în egală măsură de proiectul Legii Camerelor Agricole, pentru că există discuții în legătură cu schimbarea Ordonanței 58 și a Legii de aprobare 122. La fel și consorțiul agroalimentar, respectiv reprezentativitatea și reprezentarea la Bruxelles și, sigur, exemplele pot continua, dar acestea sunt proiecte importante pentru agricultură.

AGERPRES: Sunteți membri în organizațiile europene ale producătorilor agricoli — COPA-COGECA. Fermierii români au susținere din partea organizațiilor europene pe problemele specifice? Nu mă refer neapărat la susținere financiară.
Alex Jurconi: Suntem membri în COPA-COGECA de un de an de zile. Am avut susținere totală din partea lor pe orice subiect. Odată ajunși acolo, orice structură de producători este susținută. Din păcate, nu s-a rezolvat încă problema cotizației. Suntem în dialog cu administrația și legislativul pentru a identifica o soluție. Această soluție a fost găsită, însă nu este legiferată. Sperăm într-o rezolvare cât de curând. COPA-COGECA ne-a suspendat dreptul de participare la ședințele grupului de lucru, până când nu găsim o soluție financiară pentru plata cotizației. Rămânem în continuare în familia europeană a fermierilor, dar nu putem avea acces la grupurile de lucru. Cotizația este o sumă importantă de circa 400.000 de euro pe an, însă și România este un stat agricol important, este o putere agricolă și suntem priviți ca o putere agricolă. Suntem în grupul celor 7 state agricole puternice din Europa. Dar și acolo există cotizații pe măsură. Noi plătim la fel ca francezii, polonezii sau nemții….Repet, nu putem spune că situația s-a rezolvat, dar, din fericire, există soluții, există șanse și viziune în legătură cu acest proiect.

AGERPRES: Ați amintit de proiectul Fondului Mutual. De ce există întârzieri?
Alex Jurconi: Fondul Mutual PRO AGRO este înființat, însă, la începutul lunii octombrie, Ministerul Agriculturii a schimbat regulile jocului. Noi ne-am înființat pe baza unei legi pe care ministerul a modificat-o în substanță, nu în nuanță, și asta ne face să reconsiderăm dorința noastră de participa la Fondul Mutual în continuare. Ne gândim foarte serios dacă să ne mai înființăm sau nu, pentru că, așa cum arată modificarea legislativă, este complet nesustenabilă.

AGERPRES: Care sunt, de fapt, modificările la care vă referiți? Ce schimbări atât de dramatice au făcut autoritățile încât ați decis să renunțați?
Alex Jurconi: De exemplu, s-a schimbat forma de organizare: organizație guvernamentală, asociație versus fundație cu membri fondatori. Au schimbat modul de avizare și preavizare, au introdus Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/, cu care, în treacăt fie spus, noi nu avem nimic, dar nu a fost inițial în lege și asta face ca toată structura să fie schimbată. Au schimbat obiectul de activitate al Fondului Mutual, au schimbat complet viziunea în legătură cu proiectul. Este o schimbare de substanță și, în orice caz, noi am tras pe dreapta în ceea ce privește Fondul Mutual, până când se va lămuri problema legislativă. Când se va lămuri, o să avem niște amendamente și probabil că o vom lua de la capăt.

AGERPRES: Recent, Federația PRO AGRO a fost validată ca membru în Consiliul de Export. Cât de important este acest lucru pentru fermierii români?
Alex Jurconi: Federația este membru de trei săptămâni, membru invitat, iar membru titular este ROMALIMENTA cu care avem un parteneriat solid, în materie de reprezentare a intereselor în cadrul Consiliului de Export. Pentru noi înseamnă că în deciziile care privesc agricultura și industria alimentară, unde noi suntem reprezentativi conform legii, alături de ROMALIMENTA, vom lua cele mai importante hotărâri în ceea ce privește viitorul de export al membrilor noștri, respectiv acces la târguri și expoziții, finanțarea unor activități specifice, politici de export la care vom contribui prin viziune și nu în ultimă instanță, relații cu ceilalți jucători din piață.

AGERPRES: În 13 decembrie a intrat în vigoare o directivă europeană privind etichetarea alimentelor. Cum au primit producătorii acest regulament care implică costuri suplimentare. Vom vedea majorări de prețuri la produsele alimentare din acest motiv?
Alex Jurconi: Noul regulament prevede anumite elemente care țin de etichetarea nutrițională, care sunt obligatorii, fiind vorba de un regulament european. Induce ceva costuri suplimentare, dar cred că este un cost marginal. Se va vedea 0,5% — 1% în prețuri. Nu este puțin, însă consumatorii au cerut-o și tot ei sunt cei care și-au asumat costurile, cu toate că un studiu european făcut acum doi ani afirma că, în general, consumatorii europeni solicită elemente suplimentare de siguranță alimentară, pentru care, însă, nu sunt pregătiți să plătească costurile. Avem sentimentul că este o măsură dorită pentru care consumatorul chiar va plăti prețul.

AGERPRES: Susțineți reducerea TVA la produsele bio în 2015?
Alex Jurconi: Este binevenită o cotă redusă de TVA la produsele bio; are un efect marginal. Privim cu simpatie demersul, dar nu rezolvă problema evaziunii fiscale. În schimb, poate fi și un lucru periculos, o nouă buclă de escrocherie de rang național, pentru că în momentul în care cineva vinde cu 9% produse bio și ține în mână un certificat de atestare care costă 1.500 sau 3.000 de euro evident că o să găsim inclusiv salam de vară bio. Asta este temerea mea.

AGERPRES: Care sunt obiectivele Federației PRO AGRO pentru anul 2015?
Alex Jurconi: 2015 va fi pentru noi anul consolidării, este al treilea an de viață al PRO AGRO, federație renăscută din cenușa Federației Naționale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR). Pentru noi există o serie de proiecte importante care se cer a fi finalizate, respectiv consolidarea poziției noastre europene la Bruxelles, la COPA-COGECA, de asemenea ducerea la bun sfârșit a proiectului privind reducerea TVA la carne și produse din carne, derivarea și includerea în acest proiect și a altor grupe de produse alimentare. Milităm pentru toate produsele alimentare, iar TVA la carne și produse din carne este doar primul pas. Cred că proiectul ar trebui să se cheme „Taie TVA la toate produsele alimentare”, dar suntem conștienți că nu poate fi făcut acest lucru decât în etape. Trebuie o analiză hotărâtă, profundă și nu toate sectoarele sunt pregătite să furnizeze date. Apoi, lămurirea situației Fondului Mutual, care este un proiect uriaș pentru noi toți. De asemenea, cred că ar trebui să discutăm odată de un proiect larg și mai puțin popular pentru agricultori, respectiv despre microcreditarea din agricultură. Noi am anunțat intenția de constitui un fond de microcreditare pentru agricultură și mă refer în speță la fermele de familie.

AGERPRES: În câteva cuvinte, cine este Federația PRO AGRO?
Alex Jurconi: Este o federație națională consacrată din punct de vedere juridic la nivel de reprezentativitate națională pe sectoarele agriculturii și industriei alimentare, reunind peste 2.000 de societăți comerciale de dimensiuni mari și medii. Deținem în portofoliu peste 20% din suprafața agricolă a țării și acoperim, practic, toate ramurile de activitate ale agro-industriei românești, fiind, probabil al treilea generator de Produs Intern Brut în ansamblul economiei naționale agricole.

Sursa: agerpres.ro

Tags: , , , , ,